CAPITOLELE ACESTEI PAGINI:
1) Începuturi
• Plecarea din România
• În Canada
• Revenirea în România și dezvoltarea grupului de firme
2) Planuri de viitor
3) Performanța ca unic obiectiv
4) Sistemul operațional integrat
5) Vulnerabilitatea medicală
6) Pregătiri pentru investiții imobiliare
7) În vizorul „investitorilor strategici”
8) Inexplicabila degradare a relațiilor din firme
1) Începuturi
Născut in 1955 in București, am absolvit Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” în București în 1980. Fiind deja căsătorit cu o colegă de facultate, având deja un copil cu soția mea, la anul 1982, datorită neajunsurilor generalizate în societate nu mai vedeam vreo perspectivă pentru viitor. Am decis să părăsim România și cu răbdare am reușit să plec singur cu paşaport turistic, m-am stabilit în Toronto, Canada, urmat de soție, copil și socrii în 1985, apoi de sora soției și familia ei, veniți în 1988.
Mi-am obţinut licenţa de liberă practică și înregistrarea în ordinul național al arhitecților , imediat am dezvoltat o firmă de arhitectură, apoi una de construcții, care executa o parte din proiectele mele exemplu aici, am iniţiat trei investiții imobiliare cu nişte clienţi, am cumpărat un apartament de lux în cladirea One York Quay, cel mai prestigios imobil din Toronto pe malul lacului Ontario. La „momentul 1989” eram din punct de vedere material la un nivel foarte bun şi în plină creştere.
Revenirea în România și dezvoltarea grupului de firme.
Evenimentele din România din decembrie 1989, atât cât înțelegeam eu atunci, au eliminat ceea ce consideram la acel moment că a fost motivul pentru care am părăsit Țara. Urmare a acestor evenimente, am decis sa revin in Țară și mi-am organizat reîntoarcerea.
În paralel cu administrarea firmelor din Toronto, am dezvoltat timp de 3 ani un număr de activităţi în România în domeniul importului de electronice.
Urmare a divorţului de prima soţie Luminiţa Grigoriu (fostă Creangă, cu care mă căsătorisem în timpul facultăţii în 1979 în Bucureşti şi cu care aveam doi copii Ana Simina şi Daniel), divorț survenit în 1993, am cedat prin partaj toate activităţile şi bunurile din Canada inclusiv firmele de arhitectură, construcţii şi investiţii imobiliare iar eu (am păstrat) ceea ce începusem să dezvolt în România.
Pentru ca ea să poată administra nestânjenită firma de arhitectură, fosta soţie mi-a impus să nu practic profesia de arhitect pentru o perioadă de 5 ani în Ontario, Canada.
În cursul activității de arhitect din Canada ajunsesem să fiu profund dezgustat de atitudinile abuzive şi arogante ale dezvoltatorilor imobiliari care pe un fond de lipsă de cultură impuneau soluţii stupide sau chiar aberante, de cele mai multe ori contrare chiar propriilor interese. Astfel, am plănuit ca în România să ajung să edific propriile proiecte în mod independent prin parcugerea unor etape necesare: întâi să dezvolt activităţi prin care să realizez un flux financiar apoi să achiziţionez terenuri pe care sa construiesc în mod independent. De la aceste gânduri am pornit activitatea efervescentă în România.
Perioada 1991-1998
Imediat după 1989, am iniţiat activităţi economice în regim de naveta de la Toronto, Canada şi Bucureşti unde deschisesem o firmă cu părinţii mei.
Ca urmare a divorţului am ales să continui activităţile din România şi m-am mutat definitiv înapoi în ţară în vara lui 1993.
În România am continuat să dezvolt o firmă pe care iniţial o pornisem cu părinţii, am redenumit-o EXTEL SRL (anagrama de la TELEX întrucât unul din domeniile de activitate era acela de furnizare şi întreţinere de echipament de comunicaţii, computere şi accesorii pentru firmele şi băncile aflate în dezvoltare).
În paralel cu activitățile de import de echipamente elecronice, începând cu 1992, urmare a experienței acumulate de proiectare de sucursale de bancă în Toronto, am ales să dezvolt o firmă de servicii de înaltă profesionalitate şi tehnologie de detecţie a evenimentelor cauzatoare de prejudicii, de monitorizarea sistemelor de detecţie şi de intervenţie pe care am denumit-o ARGUS ALARM SYSTEM S.A. .
Denumirea firmei ARGUS a fost dată după numele titanului din mitologia greacă Argus Panoptes, care avea 1,000 de ochi care dormeau pe rând, un simbol universal al vigilenței, aceasta fiind prima firma în acest domeniu în România. Până la închiderea ei sub presiunea atacului mafiot în 2013 (despre care urmează să vorbim), ARGUS a rămas cea mai performantă și mai respectată firmă în domeniul securităţii private bazată pe intervenție.
La începutul activității firmei, printr-un director recent angajat, mi-a fost prezentat un inginer pe nume TIBERIU URDĂREANU care mi-a explicat că el se poate descurca în mediul românesc mult mai bine ca mine, eu fiind plecat de mai bine de 10 ani din România unde practic nu lucrasem decât ca arhitect stagiar pe un şantier.
Astfel m-a convins să îl cedez 25% din ARGUS pentru a se implica în administrarea şi creşterea firmei. Am acceptat simţindu-mă complet străin și derutat în România de la acel moment. După numai 6 luni mi-am dat seama că în realitate scopul lui era să mă jupoaie de bani și de investiţii prin urmare am încetat orice legătura cu el. Dar cele 25 % din părțile sociale ale ARGUS au rămas la el până prin 1998.
3) Performanța profesională ca unic obiectiv
Scopul urmărit de mine a fost de a dezvolta un ansamblu de firme de servicii apoi de producție și în final de investiții imobiliare. ARGUS a ajuns în scurt timp să stabilească standardul de performanţă pentru toate firmele din domeniu. Între altele ARGUS a elaborat conceptul şi procedurile de analiza de risc, domeniul de proiectare de sisteme de securitate, regulamentul de funcţionare al unei astfel de firme, program şi cursuri de pregătire pentru proiectanţi de sisteme de securitate, tehnicieni de instalare şi service, agenţi de intervenţie, reguli de acţiune în funcţie de fiecare tip de eveniment etc. Tezaurul de materiale pregătite de ARGUS şi de experienţa acumulat în primii ani de funcţionare a servit în mare măsură la elaborarea legislaţiei care reglementează funcţionarea domeniului în prezent.
Începând cu 1993 am dezvoltat firma ARBORIA MANUFACTURING SRL cu obiectul de activitate de exploatare forestieră în domeniul lemnului de fag la sucursala din satul Iablanița, Județul Caraș-Severin. O fabrică de prelucrare primară și secundară a lemnului la sucursala din București, o operațiune de servicii de export pentru producția noastră dar și pentru alți clienți și o fabrică de mobilă la Constanța, singurul sistem operaţional integrat în domeniul lemnului în România, complet independent de la 1990 până în prezent.
Deasemenea am acţionat ca toate activităţile să fie executate la cel mai înalt standard profesional şi moral posibil. Standarde maxime practic posibile au fost aplicate la condiţiile de lucru ale angajaţilor, calitatea şi întreţinerea echipamentelor, executarea operaţiunilor, satisfacerea multiplelor solicitări de la cele ale autorităţilor până la cele ale clienţilor şi angajaţilor. Este binecunoscut şi azi în domeniul silvic în Caraş Severin ca ARBORIA executa activităţile la cel mai înalt nivel şi corect din punct de vedere silvic, a dovedit constant cel mai mare respect pentru oameni, natura şi viaţa comunităţilor din vecinătatea locurilor unde activam. ARBORIA a devenit singurul sistem integrat în România în domeniul lemnului despre care toţi fără nici o excepţie aveau numai cuvinte de laudă şi admiraţie.
4) Sistemul operațional integrat realizat între toate firmele și sucursalele a optimizat funcționarea în beneficiul tuturor
Firmele funcţionau într-un sistem de sprijin reciproc astfel încât formau un sistem integrat care produceau beneficii pentru clienţi, angajaţi, furnizori şi comunităţile în care activau. Activităţile noastre aveau un puternic caracter etnic românesc, o loialitate maximă pentru tradiţiile şi spiritul românesc, un sprijin pentru şcolile şi bisericile locale.
Pe perioada până la anul 2002, am creat şi susţinut un sistem de suport intern pentru angajaţi, familiile lor, beneficiari, furnizori sau chiar persoane din public cu privire la acordarea de suport necondiţionat în caz de probleme medicale care se oferea gratuit cu prioritate maximă faţă de orice altă activitate a firmelor. Ajutorul se extindea la naşterea copiilor angajaţilor, întreţinerea acestora, totul în plus faţă de salariu, iar pentru cei pensionaţi care primeau un surplus din partea firmei fără să fi existat vreodată vreo obligaţie în acest sens. Am susținut deplasarea unor directori la cursuri de specializare în management şi alte zone de profesionalitate în străinătate sau în țară și susținerea participării la competițiile sportive pentru cei care doreau să se dezvolte și în această direcţie.
Concedierile erau foarte rare şi numai în cazul în care se putea dovedi fără dubiu că angajatul a comis un prejudiciu mare în mod intenţionat în favoarea sa şi în dauna altora sau a firmei. Îngăduinţa devenise proverbiala, practic era aproape imposibil să fii dat afară de la ARGUS, ARBORIA, APROMATCO. Aceste măsuri au rezultat într-un spirit de colegialitate şi prietenie precum și de loialitate autentică a angajaţilor faţă de firme care era depăşită numai de loialitatea mea faţă de angajaţi. Și în prezent un număr mare de foști angajați ţin legătura între ei, au creat un grup ARGUS 24/4/365 pe facebook şi se întâlnesc anual la câte o petrecere bărbătească la care sunt invitat ca un coleg egal. În acest condiţii este explicabil cum performanţele firmelor deveniseră remarcabile în toate sensurile, reputaţia era solidă şi în creştere, respectul și încrederea mediului de afaceri şi a celui social era deosebit de mare.
În naivitatea mea nu am înţeles că acest mod de lucru, cu adevărat uman și esențialmente creștin, era total opusul stilului care se instaura în România, un stil bazat pe apartenenţa la mafioțin print-un partid sau direct la un grup mafiot.
Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate
Clienţii ne asaltau cu cereri, furnizorii ne ofereau condiţii privilegiate, autorităţile ne preferau, devenisem un centru de stabilitate, siguranţă şi calitate pentru care toată lumea care ne cunoştea avea respect şi admiraţie.
Am selectat şi pregătit pe perioada multor ani un corp de personal capabil să menţină operaţiunile la înalt standard de profesionalitate.
Am reinvestit tot profitul în firme fapt care a condus la o creştere spectaculoasă, la independență de sistemul financiar şi de stat (fără credite, fără datorii la stat etc.), dar a şi condus la situaţia în care eu nu am putut deţine nici o altă o avere personală în afară de părţile sociale şi acţiunile firmelor mele.
Această situaţie părea a fi foarte stabilă, aveam convingerea că, deoarece facem numai bine şi din abundenţă pentru toţi cei implicaţi și suntem apreciaţi şi respectaţi, nu vom atrage nici un rău asupra noastră. Nu aveam absolut nici o suspiciune, focalizarea noastră fiind strict şi obsesiv pentru performanţă, corectitudine, morală, sprijin reciproc şi pe dezvoltare.
În acest condiţii firmele se dezvoltau vertiginos. Planul pe termen mediu era să creez situaţia să facem dezvoltări imobiliare pe cont propriu, respectiv să achiziţionăm terenuri, să avem surse de bani ca să nu trebuiască să apelăm la credite, să executăm imobilele pe cont propriu cu forţe interne.
În căutarea unui teren pentru dezvoltarea fabricii de prelucrare primară şi secundară a lemnului pe undeva prin zona Bucureştiului, am avut ocazia să particip şi să câştig în august 1998 la licitaţia pentru pachetul majoritar de acţiuni ale SC APROMATCO SA. Aceasta deţinea un teren optim pentru fabrică la Str. Drumul Săbărenilor 42-44, Sector 6, Bucureşti, dar şi alte terenuri care urmau să fie foarte utile planurilor de dezvoltare imobiliară. Preţul era mare față de situația acelor timpuri când Statul vindea un combinat cu 1 (un) dolar SUA. Am plătit acţiunile imediat şi integral, şi acesta fiind un fapt neobișnuit în acele timpuri, firmele putându-și permite acest lucuru ca urmare a dezvoltării vertiginoase.
În toate firmele eu ADRIAN GRIGORIU eram acționar unic sau 99% la sută cu excepția lui APROMATCO SA unde deținem 75.5% și în toate eram ori administrator unic ori președinte al Consiliul de Administrație.
În toată perioadă nu avusesem nici o problemă juridică cu excepţia unui litigiu mărunt la Iablaniţa în 1997 motiv pentru care l-am angajat cu program permanent pe dl. Dan Groseanu, absolvent de drept, pentru a avea grijă de acest litigiu şi de actele firmelor. În 1998, din proprie iniţiativa, TIBERIU URDĂREANU a cedat fără cost părţile sociale deţinute la ARGUS întrucât conform unor noi reglementări, se găsea în conflict de interes între ARGUS şi firma să principală UTI în cadrul activităţilor în relaţie cu statul, deşi ARGUS nu avea relații cu statul în afară de un singur contract nesemnificativ.
În fapt, lucru extrem de important, ARGUS cât şi restul firmelor mele nu au avut legături cu marile partide ale vremii, nu au sponsorizat politicieni nici nu şi-au „cumpărat” contracte prin spăgi, comisioane, sponsorizări.
În anul 1999 mă apropiam repede de obiectivul stabilit cu aproape un deceniu în urmă: firmele ajunseseră să aibă 750 de angajați, cifră de afaceri de 8 milioane de dolari SUA pe an, un profit de 1,5 milioane de dolari SUA, două dintre ele, ARGUS şi ARBORIA ajunseseră un etalon de performanţă şi corectitudine în domeniul de activitate al fiecăreia, aveam un patrimoniu imobiliar de 18 hectare în București, 1,5 hectare pe malul lacului Snagov, 10 hectare şi clădiri industriale în Constanța și 4 hectare în gara din satul Iablaniţa, fără datorii la stat sau la bănci.
Sistemul operațional integrat creat de mine era total diferit de ce avea să devină “standardul” în România în special după anul 2000, când mai toate contractele se obţineau fie prin spăgi, fie intervenţii, fie prin apartenenţa la partid, masonerie sau/și un grup mafiot.
ANUL 1999
În toată perioada până în septembrie 1999 am fost marcat de o suferinţă, ce a crescut constant, rezultată dintr-o condiţie medicală cu care m-am născut respectiv o deformaţie a ultimei vertebre care perturba traseul nervilor care ieșeau din partea de jos a coloanei vertebrale. Începând cu 1997 îmi era imposibil să mai stau în picioare mai mult de 30 de secunde după care îmi pierdeam cunoștința din cauza durerii. Această condiție mă obliga să petrec mult timp în pat, mă împiedica să mă odihnesc și bineînţeles să urmăresc administrarea firmelor îndeaproape.
Condiția de sănătate s-a agravat astfel încât în septembrie 1999 viața mea ar fi luat sfârșit dacă nu m-ar fi operat un doctor genial, o eminentă mondială in domeniul traumelor neuro spinale, dr. FLORIN EXERGIAN de la Spitalul Dr. Bagdasar din Bucureşti, care, într-o măsură importantă, și-a riscat reputația de o viață executând o operație deosebit de complicată pe coloana mea, dar care mi-a redat în întregime sănătatea precum şi capacități pe care nu le avusesem niciodată înainte. Pentru sacrificiul făcut și riscul asumat, eu și familia mea suntem îndatorați nelimitat pe viață dumnealui cât și familiei dânsului. Fără această decizie riscantă a dumnealui, nu ar fi existat familia mea, tot ceea ce am putut realiza pentru noi și pentru enorm de mulți români și nu numai, și nu e puțin, de la anul 2000 până în prezent. Recunoștința noastră este nelimitată și necondițională.
Dumnezeu să îl binecuvânteze atât pe dumnealui cât și pe familia sa pe vecie cu toate darurile pe care le merită din plin!
6) Pregătiri pentru investiții imobiliare
În aceeaşi perioadă l-am solicitat pe dl. arhitect CĂLIN NEGOESCU, cu care fusesem coleg de facultate şi amic, să introducă în computer datele grafice ale imobilelor deţinute de firmele mele la Iablaniţa, Judeţul Caras Severin, la Bucureşti şi la Constanta. Acesta a executat operaţiunea la sediul firmei WESTFOURTH ARCHITECTURE S.R.L. unde lucra ca şef de proiect şi partener minoritar. Firma era deţinută în proporţie majoritară de dl. VLADIMIR ARSENE, absolvent al Institutului de Arhitectură Ion Mincu în 1976, cetăţean american. Dl. ARSENE s-a arătat impresionat de portofoliul de imobile pe care reuşisem să îl am în firme. Ulterior am constat că dl. ARSENE şi firma WESTFOURTH ARCHITECTURE S.R.L. erau proiectantul tuturor imobilelor construite de firmele administrate de HERGAN ETIENNE ALEXANDER fiind şi foarte buni prieteni.
7) În vizorul „investitorilor strategici”
În perioada când eram bolnav cel mai grav în vara lui 1999 am primit patru oferte din partea unor așa ziși investitori şi grupuri de investiţii să le vând firmele și patrimoniul, oferte pe care le-am refuzat, eu având cu totul alte planuri. Vom vedea mai târziu ca acești investitori nu apăruseră nici întâmplător nici cu vreo bună credință, dimpotrivă.
8) Inexplicabila degradare a relațiilor din firme
După revenirea în activitate după operația salvatoare, am început să caut cauzele pentru care firmele funcţionau tot mai anevoios şi mai prost. Tot în această perioadă într-un mod inexplicabil pentru mine la acel moment, începând cu ultimele 2 luni ale anului 1999 s-a instalat o stare de frică şi răceala dinspre toţi directorii firmelor mele, la adresa mea ca patron.
În 26 octombrie 1999, aflat în căutarea unei persoane care să conducă departamentul de Resurse Umane al firmelor, am vizitat Congresul Specialiştilor în Resurse Umane ce se ţinea la Bușteni. Acolo am întâlnit-o pe domnișoara TOMA AURICA care în scurt timp mi-a devenit şi colaboratoare în plan profesional şi soție.
Următorul capitol : 2. Crearea de probleme false pentru slăbirea firmelor
